SOS – Om la apa!

S O S
OM la apa !

Dezechilibrat printr-o miscare brusca de ruliu, omul se clatina. Incearca fara succes sa se prinda de ceva. Se impiedica de filierele de bordaj si cade peste bord. Dispare. Daca este prins cu centura de siguranta va fi remorcat de ambarcatiune. Fara centura, el este dus in siaj. Si intr-un caz si in altul situatia este grava, foarte grava. Supravietuirea celui cazut peste bord depinde de rapiditatea reactiilor Dumneavoastra.

Cind omul este legat de barca prin intermediul centurii de siguranta

Ce trebuie sa facem imediat ?
Sa oprim abbarcatiunea cit se poate de repede, deoarece mai mult ca sigur omul se afla cu capul sub apa, datorita socului produs prin lovirea de coca ambarcatiunii.
Cu vele – opriti totul, veniti in vint, ampanati velele, in conformitate cu aliura sau timpul, fara a pune in pericol ambarcatiunea sau echipajul.
Cu motor – debraiati imediat si virati imediat intr-un bord, pentru a indeparta pe cel cazut de elice.
Recuperati-l cit se poate de repede pe cel cazut. Este total neindicat ca cel cazut sa incerce sa se urce la bord prin propriile forte. Nu dezlegati carabina centurii de siguranta de ambarcatiune in timpul manevrei de recuperare.

Cind omul nu este legat prin centura de siguranta

Este imperios necesar ca toata lumea de la bord sa cunoasca manevra “om la apa”, dar o singura persoana trebuie sa dirijeze manevra.
Cum trebuie sa procedam ?
. primul care observa accidentul trebuie sa strige : Om la apa!
. timonierul arunca imediat colacul de salvare spre naufragiat, sau de-a dreptul in siaj daca nu il vede
. timonierul noteaza timpul (ora, minut, secunda) si capul compas. Tineti capul compas acelasi ca in momentul accidentului. Daca aveti spinacherul ridicat, coboriti-l imediat, inaintea oricarei alte manevre. Nu plojati dupa naufragiat, deoarece riscati sa multiplicati problemele. Daca aveti un G.P.S., apasati tasta “om la apa”, care va fixa pozitia ambarcatiunii in momentul accidentului.
. executati un relevment la naufragiat. Desemnati imediat un membru al echipajului pentru a observa naufragiatul cu ajutorul binoclului, nepierzindu-l din vedere
. aruncati obiecte colorate plutitoare pentru a baliza siajul
. porniti motorul. Nu-l ambreiati pina nu va convingeti ca nu exista pericolul prinderii vreunei scote la elice. In acelasi timp, manevrati pentru a veni sub vint. Acest lucru va va permite sa auziti mai bine eventuale strigate de ajutor sau fluierul produs de siflee.
Niciodata S+ NU :
. plonjati in apa pentru a ajuta un naufragiat
. executati manevre fara ca ambarcatiunea sa fie pregatita pentru aceasta
. schimbati capul compas fara a preveni navigatorul
. uitati sa luati un relevment la naufragiat
. dea ordine toata lumea, asa cum se intimpla in astfel de cazuri.

Manevre de recuperare

Asadar, inevitabilul s-a produs si un om a cazut peste bord. La o viteza de 6 noduri, intr-un minut el se va gasi in siaj la o distanta de 185 metri. Un echipier nu-l scapa din priviri. Colacul de salvare este aruncat. Navigatorul a trasat pe harta pozitia ambarcatiunii in momentul caderii. Motorul este pornit dar debraiat. Toti oamenii sunt pe punte, asigurati prin centurile de siguranta. Skipperul este cel mai competent pentru a dirija operatiunile.
Revenirea la naufragiat
Manevrele descrise in continuare sunt clasice, dar desigur ca exista si multe altele. Sa aveti in vedere ca rareori se intimpla sa reveniti linga naufragiat din prima incercare. Daca vedeti ca nu reusiti in citeva minute, nu ezitati sa lansati un apel prin radio.

Pe vizibilitate redusa sau pe timp de noapte:

. puneti cirma in bordul in care a cazut omul pina ajungeti la un cap compas (plus) sau (minus) 70(grade) fata de capul compas de mars
. in acest moment puneti cirma la bordul opus pina cind nava ajunge la un cap opus celui de mars (vechiul cap (plus) 180(grade))
. puneti motorul in relanti si vegheati din balconul prova, in fata etravei
. debraiati motorul si apropiati-va, lin, incercind in permanenta sa va mentineti in vintul naufragiatului.

Manevra cu vele, pe timp bun

. veniti imediat in vint si virati in vint fara a schimba mura focului, manevrind numai cu randa
. veniti in vintul naufragiatului
. slabiti scota randei si tineti cirma sub vint
. ambarcatiunea va deriva lin catre naufragiat

Lansarea unui apel de urgenta prin radio

Pe timp de noapte, pe vizibilitate redusa sau pe vreme rea, cind va dati seama ca este dificil sa va descurcati singuri, nu ezitati sa transmiteti un mesaj radio pe canalul 16 in VHF sau pe 2182 kH in MF/HF.
Mesajul de urgenta este :
. PAN-PAN, de trei ori (se pronunta “pan”)
. numele navei si inducativul sau
. pozitia exacta a navei, prin latitudine si longitudine, sau in raport cu un punct remarcabil
. ora si pozitia caderii omului la apa.
(Folosind codul international de semnale, puteti trimite un mesaj in cod care va fi inteles indiferent de limba folosita de cel care receptioneaza mesajul.)
Nava care capteaza mesajul va porni in ajutorul Dumneavoastra, declansind un intreg sistem sofisticat de alerta si cautare.

Asteptarea in apa

Ambarcatiunea a disparut din vedere. Nu intrati in panica. Ea va reveni. Dupa trecerea momentului de surpriza, trebuie sa analizati situatia, sa faceti totul pentru a pluti cit mai mult timp posibil si sa reflectati la mijlocul cel mai eficient de a va face reperat. Gesticulatia, strigatele sau fluieraturile nu va ajuta, pentru moment, decit sa va epuizati mai rapid fortele.
. daca aveti vesta sau centura de salvare – nu aveti probleme. Scoateti-va cizmele pentru a inota mai usor, reperati colacul de salvare si incercati sa-l recuperati;
. daca nu aveti vesta de salvare, lepadati mantaua impermeabila dupa ce ati golit buzunarele echipamentului de siguranta. Pastrati doar un pullover, pantalonul si sosetele. Indreptati-va inspre colacul de salvare in ritmul Dumneavoastra obisnuit de inot, fara miscari bruste, pentru a putea rezista cit mai mult;
. odata ajuns la colac, instalati-va cit mai comod posibil. Intr-un colac in forma de potcoava va introduceti prin glisare, intr-un colac de forma rotunda intraii cu bratele inainte. Faceti inventarul materialelor de reperaj, pregatiti-le si, mai ales, aveti grija sa nu le pierdeti.
Nu percutati rachetele si nu recurgeti la lanterna decit atunci cind vasul revine. Nu fluierati decit atunci cind vasul este aproape in vint. Asezati-va in pozitia HELP (“ajutor”), cu picioarele indoite, pentru a intirzia inghetarea. Observati cu atentie toate miscarile vasului, pentru a putea lansa semnalele la momentul cel mai potrivit.

0 Comments